România

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat, la 20 noiembrie 2019, la lucrările reuniunii ministeriale a NATO, desfăşurate la Bruxelles.  

Reuniunea a reprezentat un moment important în pregătirea Reuniunii şefilor de stat şi de guvern aliaţi de la Londra, din 3-4 decembrie 2019. Programul a inclus două sesiuni de lucru în format aliat: o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic şi un dineu de lucru.

Miniștrii au adoptat o serie de decizii referitoare la recunoașterea spațiului cosmic ca domeniu operațional al Alianței, la consolidarea rolului NATO în domeniul securității energetice și la continuarea participării aliate la eforturile internaționale privind combaterea terorismului. 

În același timp, au fost evaluate progresele înregistrate în implementarea măsurilor referitoare la Marea Neagră decise la reuniunea ministerială de externe de la Washington, din 3-4 aprilie 2019. De asemenea, a avut loc o discuţie cuprinzătoare despre situația de securitate în regiunile Mării Baltice, Mării Negre, Mării Mediterane și Atlanticului de Nord și deciziile adoptate de NATO pentru a răspunde riscurilor şi provocărilor care afectează aceste regiuni.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa deosebită a unităţii şi solidarităţii statelor aliate, în perspectiva reuniunii la cel mai înalt nivel de la Londra, subliniind importanța unui mesaj puternic de susținere a Articolului 5 al Tratatului de la Washington. A prezentat contribuțiile concrete ale României în acest sens, materializate atât în asigurarea resurselor necesare pentru modernizarea forţelor armate naţionale, cât şi în contribuțiile semnificative la operațiile și misiunile aliate. 

Șeful diplomației române a evidențiat necesitatea continuării progreselor concrete în implementarea deciziilor adoptate, inclusiv cele vizând flancul estic al Alianței în ansamblul său. În acest context, a subliniat importanța implementării depline a deciziilor referitoare la regiunea Mării Negre și a asigurării unor contribuții sporite din partea aliaților în vederea consolidării posturii aliate de descurajare și apărare în această regiune, în plan terestru, maritim și aerian. 

Ministrul Bogdan Aurescu a punctat totodată importanța dezvoltării, în continuare, a dialogului și cooperării practice cu Georgia, Ucraina și Republica Moldova, pentru creșterea rezilienței acestora în față provocărilor interne și externe. De asemenea,  a subliniat importanța sinergiei si complementarității depline între NATO și UE în domeniul securității și apărării, element foarte important în menținerea unității transatlantice. 

A arătat, totodată, că România nu împărtășește opiniile conform cărora Alianța este în criză și a subliniat că procesul de adaptare a NATO trebuie să continue. Orice proces de reflecție pe tema viitorului Alianței trebuie, în viziunea României, să poată identifica eventualele probleme interne și provocările externe ale NATO, să faciliteze procesul de adaptare a Alianței și să înlăture orice percepții - care sunt oricum eronate - cum că Alianța ar fi în criză.  Un astfel de proces ar putea conduce, în opinia ministrului român de externe, la modernizarea conceptului strategic al NATO. 

În cadrul dineului de lucru a avut loc un schimb de opinii cu privire la contextul global de securitate şi implicaţiile acestuia pentru Alianţă, pentru un răspuns eficient la provocările actuale şi viitoare. Miniștrii au discutat despre modalitățile de abordare coordonată a unor teme de interes strategic: Rusia, China și controlul armamentelor. 

În intervenția sa, ministrul român de externe a exprimat convingerea că multiplicarea provocărilor și amenințărilor la nivel global fac cu atât mai necesară menținerea unei abordări unitare din partea statelor aliate, atât în cadrul NATO,  cât și în alte formate la care participă acestea. S-a referit la importanța păstrării abordării actuale cu privire la Rusia, subliniind că o schimbare a acestei abordări nu poate avea loc decât în condițiile revenirii la respectarea de către partea rusă a dreptului internațional și a angajamentelor asumate. A arătat că principiile și valorile  euro-atlantice trebuie să rămână reperele în interacțiunea NATO cu alți actori internaționali.

În acest context, a evidențiat necesitatea păstrării și consolidării actualelor aranjamente în domeniul controlului armamentelor.  

În egală măsură, ministrul Aurescu a prezentat evoluțiile recente din Republica Moldova și a arătat că orice evoluție spre soluționarea conflictului transnistrean trebuie să aibă loc cu respectarea frontierelor internațional recunoscute ale Republicii Moldova și fără afectarea vectorului său european de politică externă.

Ziua Națională sărbătorită la Melbourne (II)

09.12.2019

La 6 Decembrie 2019, la sediul oficiului consular de la Melbourne al Ambasadei României în Australia, ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu a găzduit o recepție de…

Recepția de Ziua Națională la Ambasada din Canberra (II)

09.12.2019

Luni, 2 decembrie 2019 ES Doamna ambasador Nineta Bărbulescu a găzduit, împreună cu domnul Dan Bărbulescu, recepția pentru marcarea Centenarului Recunoașterii Marii…

Ziua Națională sărbătorită la Melbourne (I)

07.12.2019

Vineri, 6 decembrie 2019, la sediul oficiului consular Melbourne al Ambasadei României din Australia ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu a găzduit recepția pentru…

Asumarea Decanatului Corpului Diplomatic din Australia

04.12.2019

La 3 decembrie 2019 ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu a asumat formal Decanatul corpului diplomatic acreditat la Canberra, în cadrul unei ceremonii găzduite, potrivit…

Recepția de Ziua Națională la Ambasada din Canberra

02.12.2019

Luni, 2 decembrie 2019 ES Doamna ambasador Nineta Bărbulescu a găzduit, împreună cu domnul Dan Bărbulescu, recepția pentru marcarea Centenarului Recunoașterii Marii…
  • Ambasada României în Australia anunță scoaterea la licitație a autoturismului BMW E320i (serie șasiu WBAVA76060NK26546, serie motor A6394588, an fabricație 2006, rulaj 196097km), prețul de pornire fiind de 4000 AUD. Autoturismul nu este înmatriculat, are defecțiuni la sistemul de răcire și ungere a motorului si necesită platformă auto pentru transport. Conform informațiilor confirmate de către Department of Foreign Affairs and Trade (Departamentul Afacerilor Externe si Comerțului) – Direcția Protocol, cumpărătorul nu va trebui să achite taxa pe valoare adăugată (GST). Costul privind transportul autoturismului, înmatricularea și reparațiile vor fi în sarcina cumpărătorului. Ofertele de preț vor fi trimise exclusiv prin poștă la adresa Ambasadei României în Australia, la Canberra, într-un plic închis specificându-se “LICITATIE BMW E320i”. Conținutul plicului trebuie să cuprindă datele de contact ale cumpărătorului, numărul de telefon sau adresa de email și prețul oferit de cumpărător. Data limită de primire a plicurilor conținând ofertele participanților la licitație este vineri, 12 iulie, ora 16:00. Prima licitație va avea loc la data de 15 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Ambasadei României la Canberra din 4 Dalman Crescent, O’Malley, ACT, 2606. A doua licitație va avea loc la data de 22 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Ambasadei României la Canberra iar a treia licitație și ultima (potrivit legii române) va avea loc la data de 29 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Ambasadei României de la Canberra. Precizăm că pentru înscrierea la licitație nu trebuie achitată nicio taxă de participare. La data licitației, câștigătorul cumpărător va trebui să achite valoarea autoturismului prin transfer bancar sau numerar (cash). Autoturismul BMW E320i poate fi vizionat la sediul Ambasadei României doar cu programare prealabilă la numărul de telefon 0409001482, persoană de contact domnul Laurențiu Nicolae, administrator.