România

Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la reuniunea la nivel înalt privind clima și dezvoltarea durabilă pentru toţi

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a participat joi, 28 martie 2019, la reuniunea la nivel înalt privind clima și dezvoltarea durabilă pentru toți, organizată de președinta Adunării Generale a ONU, Maria Fernanda Espinosa Garces.

Şeful diplomaţiei române a subliniat în discursul său că Organizația Națiunilor Unite joacă cel mai important rol în lupta împotriva schimbărilor climatice și promovarea protecției climei la nivel global pentru generațiile actuale și viitoare. Amintind Raportul Special privind Încălzirea Globală 1.5°C, al Panelului pentru Schimbări Climatice, a arătat că ne aflăm într-un moment crucial pentru sănătatea și supraviețuirea planetei.

Ministrul Teodor Meleșcanu a subliniat că “atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, Acordul de la Paris privind schimbările climatice și obiectivele acordurilor multilaterale de mediu implică un management durabil al resurselor naturale și evoluția la economie circulară”. Totodată, a mai declarat că “Schimbările climatice sunt mai prezente ca niciodată și au devenit o problemă de interes național și de securitate națională, fie că este vorba de țări mici sau mari, bogate sau sărace, insule sau fără ieșire la mare. Cu toții trebuie să ne angajăm în această luptă” a conchis șeful diplomației române.

Salutând Summit-ul ONU 2019 privind Clima care va avea loc la New York, în septembrie, a subliniat angajamentul ferm al României față de cadrul internațional legal dezvoltat de Națiunile Unite – Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, Acordul de la Paris, și Convenția Cadru a ONU privind Schimbările Climatice (UNFCCC) – care pun schimbările climatice pe primele locuri ale agendei ONU.

Printre eforturile României de susținere a luptei împotriva schimbărilor climatice, a menționat și conferința ”Building resilience to natural disasters” organizată de Președinția Română a Consiliului UE la București, la 12 martie 2019.

Ministrul român al afacerilor externe a mai avut joi, 28 martie, o serie de întrevederi bilaterale în marja participării la reuniunile la nivel înalt de la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Şeful diplomaţiei române a avut o întrevedere cu primul-ministru din Dominica, Roosevelt Skerrit, în cadrul căreia a trecut în revistă obiectivele de politică externă ale României, subliniind importanța continuității angajamentului asumat de țara noastră în domeniile pace, justiție și dezvoltare, cu accent pe sinergia dintre consolidarea păcii şi schimbările climatice, precum și impactul acestora în contextul securității internaționale. Ministrul Teodor Meleșcanu a reiterat sprijinul României în identificarea de proiecte de dezvoltare durabilă pentru Dominica, inclusiv din perspectiva oportunităților oferite de exercitarea de către România a Președinției Consiliului UE, în primul semestru al acestui an. Ambele părţi au salutat dinamizarea dialogului bilateral din ultima perioadă şi au exprimat voinţa de a intensifica cooperarea dintre cele două state în domeniile culturii şi educaţiei, rezilența la dezastre și consolidarea păcii.

De asemenea, cu ocazia participării la recepția oferită de Crystia Freeland, ministrul afacerilor externe al Canadei, pentru inaugurarea noului sediu al Misiunii Permanente a Canadei la ONU, şeful diplomaţiei române a avut o discuţie cu omoloaga sa canadiană. Principalele teme discutate s-au referit la participarea în operațiuni de menținere a păcii, cooperarea bilaterală şi relațiile UE – Canada în contextul președinției RO a Consiliului UE.

Întrevedere cu managerii Diviziei Antarctice a Australiei

25.07.2019

La 22 iulie 2019 ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu a avut o întrevedere de curtoazie cu Dr.Kim Ellis, noul director al Diviziei Antarctice a Australiei (AAD) și cu…

Alegeri Prezidențiale 2019

01.08.2019

Ambasada României în Australia informează că astăzi, 1 August 2019, Ministerul Afacerilor Externe al României a publicat pe website-ul www.mae.ro o fereastră dedicată …

Informații privind organizarea și desfășurarea în străinătate a scrutinului pentru alegerea Președintelui României

28.07.2019

Ambasada României în Australia informează că la data de 23 iulie 2019 Președintele României a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și…

Interviu ABC despre legăturile României cu Tasmania

27.07.2019

Cu ocazia deschiderii primului consulat onorific al României în statul australian Tasmania, ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu a acordat un interviu rețelei ABC, care…

Courtesy meetings with the representatives of the Australian Antarctic Division

26.07.2019

On July 22, 2019 in Hobart HE Ambassador Nineta Bărbulescu met Dr.Kim Ellis, the new Director of the Australian Antarctic Division (AAD) and Mr.Rob Bryson, AAD general…
  • Ambasada României în Australia anunță scoaterea la licitație a autoturismului BMW E320i (serie șasiu WBAVA76060NK26546, serie motor A6394588, an fabricație 2006, rulaj 196097km), prețul de pornire fiind de 4000 AUD. Autoturismul nu este înmatriculat, are defecțiuni la sistemul de răcire și ungere a motorului si necesită platformă auto pentru transport. Conform informațiilor confirmate de către Department of Foreign Affairs and Trade (Departamentul Afacerilor Externe si Comerțului) – Direcția Protocol, cumpărătorul nu va trebui să achite taxa pe valoare adăugată (GST). Costul privind transportul autoturismului, înmatricularea și reparațiile vor fi în sarcina cumpărătorului. Ofertele de preț vor fi trimise exclusiv prin poștă la adresa Ambasadei României în Australia, la Canberra, într-un plic închis specificându-se “LICITATIE BMW E320i”. Conținutul plicului trebuie să cuprindă datele de contact ale cumpărătorului, numărul de telefon sau adresa de email și prețul oferit de cumpărător. Data limită de primire a plicurilor conținând ofertele participanților la licitație este vineri, 12 iulie, ora 16:00. Prima licitație va avea loc la data de 15 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Ambasadei României la Canberra din 4 Dalman Crescent, O’Malley, ACT, 2606. A doua licitație va avea loc la data de 22 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Ambasadei României la Canberra iar a treia licitație și ultima (potrivit legii române) va avea loc la data de 29 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Ambasadei României de la Canberra. Precizăm că pentru înscrierea la licitație nu trebuie achitată nicio taxă de participare. La data licitației, câștigătorul cumpărător va trebui să achite valoarea autoturismului prin transfer bancar sau numerar (cash). Autoturismul BMW E320i poate fi vizionat la sediul Ambasadei României doar cu programare prealabilă la numărul de telefon 0409001482, persoană de contact domnul Laurențiu Nicolae, administrator.