Vanuatu şi Samoa

Samoa

1. Prezentare generală

Samoa este primul stat din Pacific care și-a declarat independența, în 1962 (de Noua Zeelandă). Statul independent Samoa este situat la nord-est de Fiji, fiind format din 8 insule cu 11 diviziuni administrative, capitala la Apia și o populație omogenă polineziană (194 000 în 2018). Samoa americană este un mic arhipelag situat în vecinătatea statului independent Samoa și aflat sub tutela SUA, ai cărui cetățeni beneficiază de drepturi limitate în SUA (acces subvenționat la studii ș.a.).

Membru al Commonwealthului, Samoa a fost admisă în ONU în decembrie 1976, este o democrație parlamentară stabilă, cu șeful statului ales de Parlament (49 de membri), cel mai recent în iulie 2012, pentru un mandat de 5 ani; există partide politice dar și un parlamentar independent. Parlamentari pot fi doar mataii – denumire tradițională a persoanelor care au fost conducători ai satelor din Samoa. Cabinetul din Apia are un Prim Ministru (în funcție din noiembrie 1998) și 12 Miniștri. Fără armată proprie dar cu sistemul judiciar independent, Samoa are o curte care gestionează problematica titlurilor asupra terenurilor și a titlurilor tradiționale. Formal nu există opoziție politică deoarece ar fi nevoie de 8 membrii ai parlamentului dar în 2018 doar 2 dintre cei 49 de parlamentari nu fac parte din Partidul de guvernământ (denumit Partidul protejării drepturilor omului).

De interes mai larg este amendarea în 2013 a Constituției în vederea garantării unui număr de 5 locuri în parlament pentru femei (fluctuând numărul total al parlamentarilor în funcție de voturile câștigate de candidate); totuși, potrivit datelor și rapoartelor organismelor specializate ale ONU, violența împotriva femeilor se află printre subiectele cele mai sensibile politic ale Samoa pe relația cu ONU, fiind prioritare și în cadrul proceselor ample de examinare a implementării standardelor universale n materia drepturilor omului (procedurile UPR, desfășurate la Consiliul pentru Drepturile Omului de la Geneva). 

Cooperarea Australiei cu Samoa și asistența acordată acestei țări de guvernul de la Canberra Canberra sunt detaliate http://dfat.gov.au/about-us/publications/Documents/bilateral-relationship-at-a-glance-samoa.pdf și http://dfat.gov.au/about-us/publications/Documents/aid-fact-sheet-samoa.pdf.

Noua Zeelandă, cel mai important stat cu populație polineziană (Maori), de la care Samoa și-a câștigat independența, asigură patrularea zonei economice exclusive samoane și supravegherea traficului aerian al acestui stat. Jumătate din populația insulelor Pacificului care trăiește în Noua Zeelandă provine sau este de origine samoană (cca 114 000 persoane, alte detalii despre asistența oferită de Noua Zeelandă statului Samoa la https://www.mfat.govt.nz/en/aid-and-development/our-work-in-the-pacific/aid-partnership-with-samoa/).

Din 2015 noul Plan Colombo a permis ca 42 de elevi samoani să beneficieze de burse în domenii ca asistență medicală, muncă socială, medicină și afaceri iar anul trecut 80 de australieni au studiat în Samoa (New Colombo Plan). Australia și Noua Zeelandă sprijină constant Samoa prin programele Centrului pentru cercetări internaționale în agricultură (ACIAR detalii la http://aciar.gov.au/ ) și prin programme de asistență directă, detalii la http://dfat.gov.au/people-to-people/direct-aid-program/Pages/annual-overview-2015-16-the-pacific.aspx. Ca și în cazul celorlalte state din Pacific, Australia finanțează din 2012 un program multianual dedicat muncitorilor sezonieri https://www.employment.gov.au/seasonal-worker-programme iar ANZ operează o bancă comercială în Samoa.

Influența regională a statului independent Samoa se reflectă inter alia în creșterea numărului conferințelor regionale pe care Apia le-a găzduit recent, de la Summitul Forumului Insulelor din Pacific (septembrie 2017) la reuniunea SAMOA Pathway din octombrie 2018). În 2018 Marea Britanie a anunțat deschiderea unei ambasade britranice la Apia în 2019 și găzduirea de către Samoa a Summitului Commonwealthului în 2022.

Corpul diplomatic din Apia este unul dintre cele mai extinse între statele insulare din Pacific: în Apia se află 5 ambasade (Australia, China, Japonia, SUA și Noua Zeelandă), alte 50 state (inclusiv 17 state membre UE), au acreditat ambasadori pentru Samoa de la Canberra, de la Wellington sau din alte capitale iar alte 12 state au deschis și consulate onorifice în Samoa. În Europa Samoa are un Înalt Comisariat la Bruxelles și consuli onorifici în Austria, Cipru, Danemarca și Germania. 

Din martie 2018 activează în Samoa doamna Simona Marinescu, coordonator al ONU pentru Samoa, Insulele Cook, Niue și Tokelau (ultimele 3 fiind state nemembre ONU/teritorii care se află în asociere liberă cu Noua Zeelandă).

 

2. Relații bilaterale

România și statul independent Samoa au stabilit relații diplomatice bilaterale la 2 martie 2006, la New York, majoritatea contactelor bilaterale având loc fie la sediul ONU din New York, fie la Canberra, Australia.

În contextul campaniei multianuale pentru dobândirea celui de-al 5lea mandat de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU și al strategiei de valorificare a relațiilor bilaterale ale Bucureștiului cu toate capitalele din regiunea Pacificului, în perioada 2016 -  2019 au avut loc o serie de activități de revigorare a acestei relații politico-diplomatice, dintre care pot fi menționate:

1) primul turneu diplomatic în regiunea Pacificului, realizat de o echipă coordonată de Reprezentantul MAE cu însărcinări speciale doamna Daniela Gîtman, a inclus și o vizită la Apia, capitala Samoa, ocazie cu care au avut loc:

  • o întrevedere cu Primul Ministru Sailele Malielegaoi Tuila’epa, care cumulează și portofoliile afacerilor externe și al comerțului și cu doamna Peseta Noumea Simi, CEO al Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului (MFAT) din Apia;
  • o întrevedere cu domnul Kosi Latu, Directorul general al Secretariatul Programului regional de mediu pentru Pacific  (SPREP) și un dialog explorator cu doamna Desna Solofa, reprezentantul a.i. al Coordonatorului rezident al ONU și cu Eriko Hibi, coordonator sub-regional al Organizației pentru alimentație și agricultură (FAO); precum și cu doamna Nisha, Directoarea clusterului local al ENESCO. 
  • vizită la campusul din Apia al USP și dialog cu prof.asociat Mohammed Umar, șeful Școlii de agricultură și tehnologia alimentară, care a reflectat deficitul de personal academic și de cercetare rezident în Samoa;
  • participarea ambasadorului desemnat, doamna Nineta Bărbulescu, la inaugurarea fundației noului centru al SPREP pentru schimbări climatice (centrul fiind sponsorizat de guvernul nipon) și la inaugurarea fundației noului parc și a clădirii centrului prieteniei samoano-chineze din Apia; a mai fost vizitat Centrului Baha’i din Apia, unde publicul are acces la o carte de rugăciuni în limba română.

3) Primul ambasador extraordinar și plenipotențiar al României pentru Samoa, doamna Nineta Bărbulescu, a prezentat scrisorile de acreditare la 8 martie 2019 șefului Statului Independent Samoa ÎS Tuimalealiifano Vaaletoa Sualauvi II. Declarația doamnei ambasador Bărbulescu este disponibilă (doar în limba engleză) la http://canberra.mae.ro/en/local-news/1387

În marja vizitei la Apia doamna ambasador Bărbulescu a mai avut întrevederi cu primul ministru în exercițiu Onorabila Fiame Naomi Mata’afa, cu Onorabilul Nafoitoa Tala’imanu Keti, Vice speaker al Parlamentului unicameral samoan, cu Onorabilul Loau Solamalemalo Keneti Sio, Ministrul educației, sportului și culturii, cu vice-Secretarul Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului, cu doamna Simona Marinescu, coordonator rezident al ONU, a fost vizitată Universitatea Națională a Samoa și cele mai importante instituții de cultură din Apia. Principalele proiecte dedicate Samoa sunt unul referitor la accesul la o bibliotecă impresionană de lecții video în limba engleză, referitoare la disciplinele STEM (matematici, fizică, chimie, tehnologii), economie ș.a., un proiect în domeniul energiei regenerabile, o ofertă de burse românești universitare și de formare a tinerilor diplomați (RODiplo2019) și un inedit cultural de promovare a Samoa și a culturii polineziene din această țară prin organizarea unui stand dedicat Samoa în cadrul expoziției @PacificaRomania, care se află pe simezele Ambasadei României de la Canberra în 2019.    

 

 

 

Noutăți de interes pentru cetățenii români din această parte a lumii (II)

16.10.2019

Din dorința de a veni în întâmpinarea unora dintre solicitările de servicii consulare care se pot dovedi dificile din cauza distanțelor mari și foarte mari de…

Noutăți de interes pentru cetățenii români de la Antipozi (I)

15.10.2019

Ambasada României în Australia - biroul consular Melbourne anunță cetățenii români din Australia și din Noua Zeelandă care au solicitat eliberarea unor noi…

Întrevederi cu demnitari australieni de rang înalt

15.10.2019

ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu a participat luni, 14 octombrie 2019, la vizita pe care ambasadorii statelor membre ale UE au avut-o la Parlamentul federal din…

'Ferestre către lume' la Ambasada României

14.10.2019

La invitația guvernului local din Teritoriul Capitalei Australiene la 13 octombrie 2019 Ambasada României din Canberra a participat la programul Ferestre către lume. Am…

Vizita regională UE în statul Queensland (II)

13.10.2019

În cadrul vizitei regionale a UE în statul australian Queensland, la care ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu a participat împreună cu Dr. Michael Pulch, ambasadorul…
  • Ambasada României în Australia anunță scoaterea la licitație a autoturismului BMW E320i (serie șasiu WBAVA76060NK26546, serie motor A6394588, an fabricație 2006, rulaj 196097km), prețul de pornire fiind de 4000 AUD. Autoturismul nu este înmatriculat, are defecțiuni la sistemul de răcire și ungere a motorului si necesită platformă auto pentru transport. Conform informațiilor confirmate de către Department of Foreign Affairs and Trade (Departamentul Afacerilor Externe si Comerțului) – Direcția Protocol, cumpărătorul nu va trebui să achite taxa pe valoare adăugată (GST). Costul privind transportul autoturismului, înmatricularea și reparațiile vor fi în sarcina cumpărătorului. Ofertele de preț vor fi trimise exclusiv prin poștă la adresa Ambasadei României în Australia, la Canberra, într-un plic închis specificându-se “LICITATIE BMW E320i”. Conținutul plicului trebuie să cuprindă datele de contact ale cumpărătorului, numărul de telefon sau adresa de email și prețul oferit de cumpărător. Data limită de primire a plicurilor conținând ofertele participanților la licitație este vineri, 12 iulie, ora 16:00. Prima licitație va avea loc la data de 15 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Ambasadei României la Canberra din 4 Dalman Crescent, O’Malley, ACT, 2606. A doua licitație va avea loc la data de 22 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Ambasadei României la Canberra iar a treia licitație și ultima (potrivit legii române) va avea loc la data de 29 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Ambasadei României de la Canberra. Precizăm că pentru înscrierea la licitație nu trebuie achitată nicio taxă de participare. La data licitației, câștigătorul cumpărător va trebui să achite valoarea autoturismului prin transfer bancar sau numerar (cash). Autoturismul BMW E320i poate fi vizionat la sediul Ambasadei României doar cu programare prealabilă la numărul de telefon 0409001482, persoană de contact domnul Laurențiu Nicolae, administrator.