Actualitatea ambasadei

Participare la Conferința ONU Calea SAMOA

În cadrul campaniei României pentru cel de-al 5 lea mandat de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, România a participat la Conferința inter-regională a ONU Calea Samoa cu o delegație condusă de doamna Ana Birchall, Vice-PrimMinistru. Din partea Ministerului Afacerilor Externe au participat la conferința ONU din Samoa, desfășurată în perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2018, ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu și doamna Ambasador Maria Ciobanu, Director MAE/ONU. La Conferința ONU de la Apia  au participat Secretarul Adjunct al ONU, doamna Heidi Schroderus-Fox, reprezentant ONU pentru cele mai puțin dezvoltate state, statele enclavate în curs de dezvoltare și SIDS/statelor insulare în curs de dezvoltare, coordonatorul rezident al ONU doamna Simona Marinescu și  reprezentanții statelor insulare din 3 regiuni ale lumii: Pacific, Caraibe și regiunea denumită AIMS (Atlantic, Oceanul Indian și Marea Chinei de sud).

Doamna Vice-PrimMinistru Birchall a susținut o declarație politică în deschiderea Conferinței ONU, a avut întrevederi cu Primul Ministru samoan Tuilaepa Sailele Malielegaoi și cu Dame Meg Taylor, Secretarul General al Forumului Insulelor din Pacific  (foto mai jos) și a găzduit un dineu de lucru în beneficiul reprezentanților diplomatici la ONU ai SIDS (Fiji, Insulele Marshall, Insulele Solomon, Kiribati, Federația statelor Micronezia, Samoa, Republica Dominicană, Sao Tome și Principe, Tuvalu și Vanuatu), la care au fost invitați și reprezentanții Australiei și Noii Zeelande, principalele state-donor din regiunea Pacificului. 

Conferința ONU din Apia a valorificat concluziile și recomandările celor 3 evenimente regionale care au precedat-o: în Mauritius pentru regiunea AIMS (desfășurată în mai 2018), în Tonga pentru Pacific (19-21 iunie 2018) și în Belize pentru Caraibe (6-9 august 2018) și a creat premizele inter-regionale substanțiale ale viitoarei reuniuni ONU de nivel înalt (programată în septembrie 2019 la New York) și care va examina progresele statelor SIDS în implementarea Căii SAMOA, urmând ca ONU să adopte o declarație politică ‘’concisă și orientată spre acțiune imediată’’.

În marja Conferinței, doamna ambasador Bărbulescu și Ciobanu au avut o întrevedere cu domnul Francois Martel, Secretarul general al Forumului de Dezvoltare al Insulelor din Pacific (PIDF), o tânără organizație regională cu o voce distinctă și foarte apreciată pe arena internațională, ocazie cu care acesta a mulțumit României pentru finanțarea RoAid acordată în susținerea proiectelor PIDF în domeniul schimbărilor climatice.

Foto împreună cu Secreatru General al PIDF Francois Martel și doamna Simona Marinescu, Coordonator rezident al ONU în Samoa

Notă:

Conferința ONU Calea SAMOA (joc de cuvinte care recunoaște lidershipul regional al statului independent Samoa, fiind și acronim pentru Modalitățile Accelerate de Acțiune ale SIDS) s-a finalizat cu adoptarea unei declarații politice și a unui document final, după cum urmează:

  • - Declarația Samoa asupra schimbărilor climatice în contextul dezvoltării sustenabile a SIDS este o declarație politică și alinează așteptările micilor state insulare în materia angajamentelor universale ale domeniului schimbărilor climatice; de notat pragul de 1,5grade Celsius ca limită dezirabilă politic și practic în materia încălzirii globale, pe care statele SIDS o promovează cu asiduitate ca fiind, potrivit și Panelului Experților interguvernamentali asupra schimbărilor climatice (IPCC) nivelul de ambiție confortabil pentru această categorie de state sărace și natural defavorizate; declarația documentul conține și așteptările SIDS legate de reuniunea COP 24 de la Katowice (Polonia), legate în principal de confirmarea finanțării anuale cu 100 mld.USD până în 2020 a eforturilor universale în materia implementării Acordului de la Paris;
  • - Documentul final al reuniunii de examinare Calea SAMOA este cuprinzător (11 pagini), pragmatic și orientat pe acțiuni și a fost adoptat la 1 noiembrie 2018 într-un timp record (15 minute); cuprinde in extenso angajamentele implemntate în utlimii 5 ani în cadrul mecanismului ONU intitulat Calea SAMOA Pathway la nivel național, regional și inter-regional, precum și principalele domenii prioritare pentru următorii 5 ani; sunt propuse câteva noi mecanisme de acțiune inter alia înființarea unei rețele de Puncte naționale de contact (SIDS National Focal Point), necesitatea ca sistemul ONU să monitorizeze implementarea Căii SAMOA și să identifice sinergiile acesteia cu indicatorii și obiectivele Agendei 2030 și cu SDGurile și chiar câteva dintre îngrijorările masive ale regiunii (îndeosebi impactul devastator al dezastrelor naturale, perspectivele imediate legate de creșterea nivelului oceanului și eroziunea coastelor, impactul plasticelor din oceane, decalajele uriașe de infrastructură între statele SIDS) ș.a.Textul integral al documentului final este disponibil on-line la: https://sustainabledevelopment.un.org/content/documents/21058Final_Samoa...
  • În marja reuniunii ONU au avut loc mai multe evenimente dedicate unor tematici prioritare ale statelor SIDS: deșeurile, sănătatea reproductivă, încorporarea SDGurilor în domeniul educației, colectarea datelor, a fost lansat Indexul 2018 al dezvoltării umane și a fost prezentată harta mondială a patrimoniului UNESCO 2017-2018 (în care este listată și România cu cele 8 situri culturale și naturale protejate internațional). 
 

1 Decembrie 2018 reflectat în media australiană de limba română

06.12.2018

Cu ocazia marcării Zilei Naționale a României, a Centenarului Marii Uniri și a semi-centenarului relațiilor diplomatice între România și Australia, media australiană …

Reprogramarea consulatului itinerant la Auckland, Noua Zeelandă

06.12.2018

Ambasada României de la Canberra anunță reprogramarea consulatului itinerant la Auckland, Noua Zeelandă, în perioada 11 - 16 februarie 2019, locația urmând să…

Marcarea Centenarului Marii Uniri și deschiderea oficială a Biroului consular de la Melbourne

04.12.2018

La 3 Decembrie 2018 ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu, împreună cu domnul Dan Bărbulescu, au găzduit la sediul Biroului consular din Melbourne recepția pentru…

Recepția de marcare a Centenarului Marii Uniri

01.12.2018

Vineri, 30 noiembrie 2018 ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu a găzduit recepția pentru marcarea Centenarului Matii Uniri și Zilei Naționale a României la Ambasada…

Caravană culturală la Melbourne

26.11.2018

În perioada 24 - 25 noiembrie 2018 ES Doamna Ambasador Nineta Bărbulescu a participat la Melbourne, statul australian Victoria, la 2 evenimente memorabile dedicate…